Repartizarea dosarului I.C.A pe intelesul tuturor

Repartizarea dosarului I.C.A. pentru toți

Cum bine este cunoscut, Dl. Adrian Toni Neacsu este judecator si fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii,fapt pentru care am gasit ca parearea domniei sale este una de referinta in domeniul juridic.De aceea, consider ca este de utilitate aducerea unor lamuriri a metodologiei si a adresari cereri de lămuriri cu privire la diverse decizii ale acestei autorități mai greu de descifrat de către neofiți.
Spre o corecta si transparenta prezentare a dosarului,dl JUDECATOR Adrian Toni Neacsu afirma urmatoarele:

„Intr-un comunicat de presă al C.S.M. se încearcă să se explice situația repartizării dosarului ICA, cel în care Dan Voiculescu a fost condamnat. DIN comentariile, explicațiile, analizele de ambelor părți se marchează aceleași explicații greșite. Privind parerile celor câțiva avocați care au fost întrebați de către televiziuni -dezamagire (profesional vorbind) totală. Avocații părților care, presupunem, cunosc situația cel mai bine …..se poartă ca noaptea minții.

Cu toate acestea, explicațiile C.S.M. sunt foarte clare din punct de vedere al jargonului regulamentelor de ordine interioară al instanțelor judecătorești,iar argumentația tehnică e explicită. Pentru că problema repartizării dosarelor către completele de judecată este una de interes general se poate explica la modul edificator în trei pași:

Unu.

Regula este că orice dosar introdus la instanta sau aflat într-o cale de atac se repartizează în mod aleatoriu unui complet de judecată. În acest sens, undeva la începutul anului se stabilesc numărul și componența completelor de judecată, pe secții sau materii. De exemplu, pentru judecarea apelurilor pot fi stabilite 3 complete de judecată, fiecare având o componență (anumiți judecători). Fiecare complet astfel stabilit primește un indicativ, iar dosarele nou intrate sunt trimise aleator, prin lansarea unui program de calculator, către unul din completele care pot judeca acel tip de cauze (s-a dovedit de mai multe ori că această repartizare aleatorie poate fi fraudată dar nu despre asta e vorba aici).

Doi.

O dată ce un dosar a fost repartizat unui complet, judecătorii care urmează să-l soluționeze nu mai pot fi schimbați decât în mod excepțional și pentru anumite motive limitate. Dacă este vorba de un singur judecător (complet unic), acesta poate fi schimbat de exemplu în caz de admitere a abținerii, a recuzării, ori a absenței judecătorului din instanța întrucât se află internat în spital. Dacă e vorba de un complet colegial (doi sau mai mulți judecători), se schimbă doar judecătorul aflat într-o situație specială, celălalt urmând să rămână elementul de continuitate.

Trei.

Atunci când toți membri unui complet se află într-o situație specială și sunt în imposibilitate obiectivă de a intra în dosar, sunt posibile, teoretic vorbind, două soluții.Mai întâi, dacă situația obiectivă este permanentă sau durează (să zicem că ambii judecători dintr-un complet de apel se pensionează), acel complet se poate desființa. Urmare a desființării, toate dosarele din acel complet se repartizează tot aleatoriu dar nu electronic ci ciclic către celelalte complete similare. Aceasta înseamnă ca primul dosar se duce la primul complet, al doilea la al doilea complet și așa mai departe până la epuizarea dosarelor. Însă la fel de bine este valabilă și susținută de textele regulamentare și o a doua variantă, și anume desemnarea de către Colegiul de conducere al instan1ței a altor judecători să intre în acel complet, respectiv în toate dosarele.

În situația noastră, Consiliul Superior al Magistraturii ne-a informat că ne aflăm, formal vorbind, exact în această ultimă situație. Completul inițial căruia îi fusese repartizat aleatoriu dosarul aflat în apel (complet de doi judecători) era în imposibilitate de constituire, întrucât nici unul dintre judecători nu se mai afla la acea instanța (promovare la ICCJ – Anca Alexandrescu, pensionare -Duță Florică), iar unul dintre ei era suspendat din funcție ( Stan Mustață). Oricât de improbabil pare acest șir de incidente procedurale, iată că s-a întâmplat. Conducerea curții de apel avea la dispoziție doua variante: fie desființa completul și repartiza unul câte unul ciclic dosarele către celelalte complete, fie desemna, prin colegiul de conducere, alți judecători care să continue acel complet și să intre în dosarele lui. Din experiență știu că se evită desființarea completelor, mai ales atunci când aceste pot fi preluate de judecători proaspăt promovați. De altfel, regula nescrisă a constituirii administrative a completelor de judecată (o spun ca fost președinte de instanță în două mandate) este să dai completele judecătorilor care se despart de instanță (pentru ca ies la pensie de exemplu) judecătorilor abia promovați de la instanța inferioară.

Consiliul Superior al Magistraturii a explicat prin comunicat că decizia a aparținut colegiului de conducere al Curții de apel București, care a optat pentru continuitatea completului cu 2 judecători abia promovați. Dacă se dovedește că nu s-a procedat la fel și cu celelalte dosare ale completului aflat în imposibilitate de constituire am avea într-adevăr o mare problemă. Dacă nu așa s-a întâmplat însă, iar cei doi au preluat în întregime completul aflat în dificultate, căutată sau nu, atunci din punct de vedere formal regulamentele au fost respectate.”

Altfel spus, C.S.M.-ul a comunicat că este permis din punct de vedere al regulamentelor plasarea cu “dedicație” a unui complet în întregul lui, desigur în anumite situații excepționale, dar este nelegală dedicația unui singur dosar.
Multumim cu respectul cuvenit pentru lamuritoarea explicatie al ceea ce multi sr considera a fi hatisul juridic al repartizarii dosarelor pe complete de judecata .

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s