„Ţine-ţi dragă, copilu’….!”

Nu sunt mămică! Nu exclud faptul că voi deveni cândva. Incerc să mă pun în locul unei mămici al cărui copil de câţiva anişori debordează de energie şi de mişcări browniene (semn de sănătate, se spune) încât a prinde Bosonul Higgs pare ceva uşor în comparaţie cu tehnica neputincioasă a mamei.

Azi  am  privit o scenă ca şofer-spectator,  pentru că îmi permitea  traficul  aglomerat  de semafor de Capitală (aşteptarea la semafor în zonele centrale , în ore de vârf , poate dura cam 20 de minute). O mămică cu un băieţel  de 4 anişori (presupun că ieşiseră să se bucure de soare, din moment ce se aflau în spaţiul de joacă pentru copii) dorea să-l înduplece  cu vorba, că a sosit momentul ca ei să plece spre casă. Cum  procesul de convingere devenise de ne-negociat, e lesne de înţeles că încăpăţânarea s-a îmbinat cu fuga  celui mic. Ce nu am înţeles a fost reacţia unei doamne prezentabile, care deşi se afla în trecere prin spaţiul de joacă destinat copiilor, s-a izbit de băieţel, micuţul căzând. Surprinzător a fost, că nici copilaşul trântit pe jos din izbitură şi nici mama nu au comentat. Doar doamna s-a răstit vehement şi surescitat:

„ŢINE-ŢI DRAGĂ, copilu’ în lesă….!”

1383097_685520634793953_1012184399_n

Sfat: Haideţi să fim puţin mai înţelepţi! 🙂

Rățușca înțeleaptă

Într-o dimineață caldă, cu un soare orbitor Și un nor ce stă să cadă pe căsuța cu pridvor, O rățușcă mititică doar cu puf pe ea și-un cioc, Măcăie, se dă de-a dura, astâmpăr n-are deloc. C-a ei mamă, obosită de atâtea rugăminți, I-a promis că o s-o ducă-n lacul rațelor cuminți. Ca să vadă ea rățușca ce înseamnă disciplina, Nu ca ea ce n-are stare cât e în ziuă lumina. Așadar, la drum porniră încă de cu dimineață, Una plină de obidă, alta-n măcănit de rață. Că știa ea mama rață ce-o așteaptă jos pe lac: Toate rațele de seamă pregătite de atac. Cât instrucție făceau cu rățuștele infante, Atacau cu vorbe dure toate rațele distante: Că sunt proaste și netoate și porunca nu le-ascultă, Șă-și aducă polzii-n lac pentru-o instruire cultă. Ajunseră pân’ la urmă, mai cu chiu și mai cu vai, Cănd rățușca mititică îi șoptește mamei: Stai! A rămas stană de piatră când văzu-ntinderea toată: Numai rațe-aliniate, drepte, fără nicio pată. „Mami, n-ai vrea tu mai bine să ne întoarcem acasă? Eu promit să fiu cuminte, să mănânc totul la masă! Las’ să fie numai ele de înțelepciune pline Nu îmi pasă. Eu vreau doar să fiu… ca mine!”
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s