Nostalgie

 

De când m-am născut,

mi-am adunat timpul solar

şi din el am luat numai începutul de dragoste.

Intrase în mine atât de adânc,

încât îmi acoperise sufletul copilăriei

cu doruri neştiute.

Şi mă uitam cu inocență peste verdele pământului

să-i simt florile lui

săgetându-mi inima.

Sufeream aşa de o cumplită iubire

Încât  lacrimile  le ascundeam

în  căldura verii şi le uscam

numai când pădurea mă atingea blând

cu  răcoarea frunzelor.

Şi mai târziu

Florile pământului m-au prefăcut  în rod,

Iar sufletul meu s-a copt 

Şi n-am uitat să-i mai adun fructele, 

Ca să le păstrez mereu în dor şi neuitare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s