Compilație de prospect de femeie

 

…. ziceam că poate ne  luăm vreodată de noi-nouţi. Ziceam….nu din cap, ci din stern (locul ăla neinspirat unde-mi ţin emoţiile de toate). Tu ai ştiut că nu-mi e vremea, și eu care  mă sufocam de aşteptare. O resping  prin nerăbdare de când mă ştiu,  chiar dacă ea se întrupează frenetic la nesfârşit. Și se-aşază aşteptările mici unele peste altele şi se-nghesuie cu sârg ca erbivorele-n pericol de moarte,  că doar la mine e loc cât cuprinzi. Ar putea să se mai şi spaţieze. Dar nu. Vor forme, vor întinderi, vor multe.

Şi ajung la un moment dat în nucleul amigdalian. Atunci e rău, că m-apucă intuiţiile, coincidenţele, telepatiile. Şi-ncep să tricotez minuni.  Nu-mi vreau sa-mi mai amintesc, că rana e vie încă.

Şi, începe să-mi fie cald. De unde până atunci aveam gheaţă pisată-n capilare, dintr-odată încep să mă îmbrac mai subţire. Noaptea, că ziua mi-e frică să-ndrăznesc. Şi nici nu mi-e ruşine, om mare fiind, să zburd precum iezii, copiii având o oarecare surdină-n gest, pe care eu n-am deprins-o încă, să-mi permit bucurie pe fundal, veselie la peluze şi generozitate-n strângerea de mână.

Şi lumii îi e mai uşor cu mine brusc. Toţi sunt fericiţi şi liniştiţi. Nu mă mai recunosc,  mai iau o gură, un gât, o firimitură, spun că-i dulce, aromat şi  condimentat, că le place şi mai vor. Am energie să dau oricât. Mă fac la loc, oricât mi s-ar lua. Nici nu mă-ntorc să-mi amintesc de mine de dinainte.

Mă ia cu frig şi evit. Cred că m-am specializat pe începuturi de evuri mici. …Constat că  lecţia e nesfârşită…

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s